cat pe ce sa castig, my first

Mi-am adus aminte de ceva. Stiti cum e. Uneori simti nevoia sa scoti la suprafata ce ai facut bun ca sa iti revina gustul bun. Ce scriam acum ceva timp pe emag. 01.11.2008 11 Cum a fost in clasa a patra? Orele aveau loc intr-o scoala veche, imi placea ora de desen si cea de lucru manual, chiar si lectiile facute cu mama si ciocolata de casa. Imi amintesc ce fain era sa ies cu papusile in fata scarii ca sa ma joc de-a magazinul cu fetele, dar numai dupa terminarea lectiilor bineinteles si doar sambata sau duminica. In timpul saptamanii stateam cu sora mea in casa pana se intorcea mama de la serviciu. Dar vreau masinuta aceea teleghidata! Oare o sa-mi trimita masinuta? Si de ce nu as castiga? Doar am trimis toata colectia turbo si au zis ca toti vor primi masinuta. A doua pagina rupta. Ma saturasem de manualul de limba romana, mama imi rupea pagina caietului dictando de fiecare data cand greseam o litera. Si iar trebuia sa o iau de la capat. De ce nu-mi pot face singura temele? Vreau sa cresc mai repede! Oare fetele au iesit afara? E sambata si vreau sa ies! Mai astept zece minute si-i spun mamei ca vreau sa ies. Intai beau cana de lapte maro si apoi ies. Acestea erau prioritatile mele la 11 ani. La scoala soba de teracota inca functiona. Nea Mihai punea in fiecare pauza lemne in ea atatand astfel focul. Imi amintesc doar iarna din scoala veche. Era aproape de casa. Dupa Liceul Laurian. Scoala noua se afla in constructie inca dar pe noi nu ne interesa prea mult. Important era sa ne putem zbengui in continuare pe niste holuri lungi si fara prea multe obstacole. Invatatoarea mea era cu parul blond si cu ochii verzi. Intotdeauna mi-a placut mirosul pe care-l lasa in urma ei si cum desena. Imi placea sa desenez doar ca as fi vrut sa-mi iasa mai bine oamenii. De fiecare data ieseau la fel: mainile si picioarele erau identice, numai nasurile diferite. Ma pricepeam la case, la cele facute cu ceara alba in peisajele de iarna. Ar fi bine sa nu ma mai bulgareasca iarna asta baietii. Ei nu stiu ca mi-e frica? Of! Oare mai au covrigi pe colt? In clasa a IV-a am luat ultima coronita si mama mi-a cumparat primul ceas mecanic. Auriu, cu o bratara din inimioare pe care l-am pierdut dupa o luna, in vacanta de vara, la bunici. Ciudat e ca l-am pierdut uitand de el. Mi-am stors creierii mult timp incercand sa-mi amintesc unde l-am lasat. E si acum o enigma deoarece mie mi-au placut ceasurile dintotdeauna si mi-am dorit un ceas foarte mult. Si acela era ceasul perfect. Ajunsesem sa tin mult la ceasul acela auriu. La fel de mult tineam si la desenele animate cu Tom si Jerry. Ma uitam in reluare de fiecare data la ele. Apoi imi amintesc de ciocolata de casa pregatita de mama. Ce buna era, cu doua culori! Si mai era si vecina de la etajul doi care lucra intr-un laborator de patiserie si ne aducea aproape zilnic minunatii decorate! Dupa ce am terminat eu clasa a patra a urmat sora mea, la aceiasi invatatoare. A mostenit-o de la mine. Si a fost bine. Uneori mergeam in vizita impreuna cu alti colegi la ea si-i vedeam pe noii boboci si eram gelosi. Doamna ma intreba cum ma descurc la scoala insa eu eram concentrata asupra celor din banci si mai ales asupra celui asezat pe locul meu. Fostul meu loc de la geam, din a treia banca. De abia asteptam sa iau vacanta ca sa pot pleca la bunica unde mi-am petrecut toate vacantele de vara pana cand nu s-a mai putut. Varsta aceasta, 11 ani a ramas, la fel ca si ultimul premiu I si ceasul cu inimioare. Cand mama m-a intrebat ce vreau sa-mi cumpere ca recompensa pentru ca luasem premiu stiam deja: ceas. Apoi cand l-am avut pe mana, eram asa de mandra. Tin minte ca am fost dezamagita pentru ca nu eram singura care luasem premiul I. Pe atunci lumea mea era mica in comparatie cu lumea unui copil de 11 ani din 2008 dar era buna pntru ca nu cunosteam alta. Era a mea. Share this: Digg Reddit Like this: Like Be the first to like this post.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu