din ciclul only in hd

oscilez intre a povesti cu umor (in logica lui numai tu puteai fi batuta de doua copilite infractoare deghizate-n fetite pasnice si roz, taman in fata blocului) & a trata probl cu toata gravitatea si seriozitatea in stoc (ieri adaugam si ceva scenarii sadice, plus invinuiri si insulte felului meu prea bleg si prea educat de a fi). dar intrucat umorul,  involuntar, desigur,  se impune ca o coordonata stass a tot ce patesc eu in blestemata urbe hunedoara aka oras martir, o sa pedalez pe the dark side of the whole situation (pentru ca, vorba batranetului urban si mai pasibil de a fi agresat in miezul zilei…asa nu se mai poate). premisele ar fi: una bucata moi indracita (eram plina, efectiv plina de nervi), una bucata strada pustie, una bucata ploaie mocaneasca, 2 bucati mucoase traversand strada urland la cineva (eu? da, eu). de-aici, evenimentele au luat o turnura teribil de proasta. am coborat scarile si cele doua s-au postat in fata mea acuzandu-ma de ceva fictiv (ca am  asmutit asupra lor, nu stiu cand, cainele- personaj colectiv in hunedoara zilelor noastre, daca mi-e permis si un "hello…asta nou de la primarie, unde ti-s mintea si competenta pe care toate gainile din cartierele perfierice,cu ale caror odrasle am tot timpul onoarea, le-au votat cu ataaaata incredere?"). revenind: eu incerc sa rezolv amiabil situatia, dau sa plec, ce naiba, alea mici erau chiar mai scunde decat mine, deci (teoretic) inofensive…cand aia mai infipta (1.40, maxim), in ciuda insistentelor celeilalte de a ma lasa-n pace, se infige asa, amenintatoare, in fata mea, si-mi cere bani. ce naiba, imi zic din nou, lolitele violente-s ultima generatie de hoti la drumul mare? pitipoancele de maine au vocatie de haiduci? hahahaha. *nu-ti dau*, zic eu, asa cum le zici tuturor cersetorilor, pe-un ton neutru-ultragiat-ferm, ca sa priceapa. numai ca, de data asta, nu stiu cum, mi-am luat-o-n freza (niste inghionteli si 2 pumni grei, grei, ca aproape am admirat creatura infernala din fata mea pentru forta cu care o-nzestrase necuratul..or whoever…). am fugit pe scari, si, recunosc, n-am dat inapoi, n-am ripostat in acelasi fel, judecand dupa cum arat as zice chiar ca am fost pasiva, am intors celalalt obraz, de teama. teama ca alea mai au 30 de  frati mai mari care m-ar putea face una cu pamantul pt cea mai mica zgarietura pe care ele, in toata perfidia lor, ar fi afisat-o. teama de copiii astia care nu invata altceva decat arta bataii si a furtisagului in cuibul ala de sobolani numit cartierul microsieben pe care mi se-ntampla cateodata (de cate ori patesc chestii…nefiresti) sa cred ca doar bomba cu neutroni l-ar mai putea starpi. teama de propria mea incompetenta- nu m-am batut niciodata si nici n-as fi avut motive s-o fac, am trait cu iluzia ca locuiesc, totusi, intr-o zona decenta a orasului si ca "asa ceva nu mi s-ar putea intampla niciodata". teama (persistenta) ca as putea s-o mai incasez o data. normal, nu mi-ar fi prisosit un spray paralizant. la alte arme (rozeta, pistol) nu ma gandesc, pentru ca nu trebuie niciodata subestimata brisca din dotarea oricarui vagabond, indiferent de marime sau culoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu